Patronatul Român al Industriei de Vending
Apariţia Patronatului Român al Industriei de Vending este efectul unei cauze sociale, unei nevoi colective de normare şi protejare a unui segment economic important din România reprezentat de sectorul de vending.
Totodată comerţul prin automate s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani în România, devenind o adevărată industrie din care fac parte producătorii şi importatorii de maşini automate de vânzare şi de sisteme de plată şi accesorii, producătorii şi distribuitorii de ingrediente şi produse specifice automatelor, operatorii şi furnizorii de servicii afiliate.
Prin urmare, atâta timp cât această activitate este foarte dezvoltată şi tinde să se dezvolte tot mai mult, România având un potenţial de extindere pe orizontală enorm, a fost necesară înfiinţarea unui patronat care să reprezinte interesele agenţilor economici din industria de vending şi să asigure o exploatare cât mai eficientă a aparatelor automate.

În cadrul acestui site veţi găsi toate informaţiile necesare cu privire la activitatea Patronatului Român al Industriei de Vending, membrii, structura organizatorică, obiectivele şi scopul acestuia, precum şi informaţii cu privire la legislaţia naţională şi comunitară ce reglementează activitatea din cadrul industriei de vending.
Stiri